Bernard Cazeneuve a fost desemnat în funcţia de prim-ministru al Franţei

Ministrul de interne francez Bernard Cazeneuve a fost desemnat în funcția de prim-ministru, a anunțat marți președinția franceză.

06 dec. 2016, 08:29
Bernard Cazeneuve a fost desemnat în funcţia de prim-ministru al Franţei

„Domnul Manuel Valls a prezentat astăzi demisia Guvernului său preşedintelui Republicii, care a acceptat-o. Preşedintele Republicii l-a numit pe Bernard Cazeneuve premier şi l-a însărcinat cu formarea unui nou Guvern”, a anunţat Palatul Elysée într-un comunicat.

Bernard Cazeneuve, în vârstă de 53 de ani, a fost pe rând minstru delegat al Afacerilor Europene (2012-2013), ministru delegat al Bugetului (2013-2014) şi ministru de Interne din 2014.

Preşedintele François Hollande a confirmat numirea lui Cazeneuve în funcţia de premier.

Manuel Valls și-a anunțat luni candidatura la alegerile prezidențiale din 2017 și demisia din funcția de premier.