BNR îi cere lui Iohannis să retrimită Legea „dării în plată” la Parlament sau să sesizeze CCR

BNR i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis, printr-o scrisoare, să retrimită în Parlament proiectul de lege privind darea în plată sau să sesizeze Curtea Constituţională, argumentând că este necesară revizuirea din perspectivă financiară, juridică şi etică, a declarat viceguvernatorul Bogdan Olteanu.

11 dec. 2015, 11:32
BNR îi cere lui Iohannis să retrimită Legea „dării în plată” la Parlament sau să sesizeze CCR

Viceguvernatorul Bogdan Olteanu a explicat, într-o conferinţă de presă, că sunt argumente de stabilitate financiare, de natură juridică si etice.

„Legea darii in plata, asa cum a fost trimisa la Presedintie, va face mult mai greu accesibile creditele ipotecare pentru cei care vor dori sa cumpere case in viitor. In cazul creditelor ipotecare este probabil ca avansul va ajunge la 35-50%, ceea ce este de nesuportat. Creditul ‘Prima Casa’ va disparea cu totul cata vreme garantia statului nu va mai fi acceptata, ea fiind stinsa prin efectul legii, in cazul unei decizii de dare in plata. Aceasta lege are consecinte dramatice asupra generatiilor urmatoare. Daca afirmatiile publice ale reprezentantilor BNR au jignit, imi cer eu scuze in numele colegilor mei. Trebuie sa spunem adevarul chiar atunci cand acesta este incomod. Daca aceasta lege va aduce nedreptati este vina BNR ca nu a reusit sa convinga prin argumente rationale”, a declarat Bogdan Olteanu.

Citeşte şi: Legea „dai casa înapoi şi scapi de datorie”, ADOPTATĂ în UNANIMITATE de Camera Deputaţilor

Propunerea isi depaseste rolul social in 3 dimensiuni: ea se aplica oricarei persoane, oricarui tip de imobil si se aplica oricarei relatii intre persoana si proprietate- ca locuieste acolo sau nu ori ca are una sau mai multe solutii locative. O asemenea lege trebuie aplicata doar in situatiile exceptionale in care debitorul se afla in imposibilitatea de a-si achita datoriile, susţine reprezentantul BNR.

Citeşte şi: Daniel Zamfir, iniţiatorul legii „dai casa înapoi şi scapi de datorii”: Se referă şi la contractele aflate în derulare

Plenul Camerei Deputaților, for decizional în acest caz, a adoptat în 25 noiermbrie proiectul de lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Mai exact, deputaţii au decis că românii pot să dea casa înapoi băncii dacă nu-şi mai pot plăti creditele.