CExN al PSD, convocat pentru a discuta numirea a doi noi miniştri şi tensiunile din partid. Dragnea: Partidul a avut mereu Chirici

CExN al PSD în care se vor discuta numirile unor noi miniştri, la Justiţiei şi Mediu de Afaceri, şi situaţia din partid, generată de criticile aduse conducerii, ar putea fi convocat la sfârşitul săptămânii sau începutul săptămânii viitoare, au precizat surse PSD.

14 feb. 2017, 10:06
CExN al PSD, convocat pentru a discuta numirea a doi noi miniştri şi tensiunile din partid. Dragnea: Partidul a avut mereu Chirici

Sursele citate de Mediafax au arătat că o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional al PSD ar putea avea loc la sfârşitul săptămânii în curs sau începutul săptămânii viitoare.

La această şedinţă urmează să se discute, potrivit aceloraşi surse, despre numirea unor noi miniştri la portofoliile Justiţiei, după demisia lui Florin Iordache, şi Mediu de Afaceri şi Antreprenoriat, după demisia lui Florin Jianu.

De asemenea, se va discuta şi despre criticile aduse de vicepreşedintele PSD, primarul Iaşului Mihai Chirică, în spaţiul public, liderului social-democraţilor Liviu Dragnea, referitor la modul în care este condus partidul.

Citeşte şi: Liviu Dragnea la ÎCCJ: Sunt nevinovat. Dosarul se bazează pe 2,3 declaraţii neadevărate VIDEO

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că partidul a avut tot timpul în istoria lui „Chirici” care să vorbească de nevoia unei reformări, iar faţă de astfel de voci, partidul se va expima în zilele următoare. Dragnea a spus că nu există „fracturi” în PSD, ci există doar o singură „voce”, aceeaşi care l-a susţinut pe preşedintele Klaus Iohannis în zilele în care, cu toată susţinerea Coaliţei care câştigase alegerile, a refuzat-o pe Sevil Shhaideh pentru postul de premier.
 „PSD a avut tot timpul în istoria lui «Chirici», a avut în permanenţă. Partidul se va exprima în următoarele zile faţă de aceste voci, care de fapt este una singură. Sigur, este o voce foarte importantă, tot aceeaşi voce l-a susţinut pe preşedintele Iohannis în zilele în care, cu toată susţinerea coaliţiei care câştigase alegerile, a refuzat-o pe Sevil Shaidehh. Dar astea toate le discutăm în partid”, a spus Liviu Dragnea, la ieşirea din sala de la instanţa supremă unde s-a judecat dosarul în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu.

În ceea ce priveşte relaţia cu premierul Sorin Grindeanu, Dragnea a spus că a rămas aceeaşi relaţie pe care au avut-o şi în zilele dinaintea discuţiei privind formarea Guvernului.

Întrebat dacă poate spune că Sorin Grindeanu ar fi un lider PSD mai bun decât el, Dragnea a răspuns: „Altă întrebare? Ca să citez un clasic în viaţă: «Altă întrebare?» O să vedeţi că o să preluăm toţi asta”.

Conducerea PSD Iaşi nu a decis vineri în Comitetul Executiv Judeţean al filialei nici o sancţiune faţă de liderul organizaţiei, Mihai Chirica, după declaraţiile critice ale acestuia la adresa şefilor PSD de la centru, Chirica susţinând că PSD Iaşi este o filială unită.