Coşmarul lui Mihai Costea a luat sfârşit. Fotbalistul a scăpat de Steaua

Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSL) din cadrul FRF a decis că Mihai Costea să devină jucător liber de contract.

04 mart. 2015, 17:24
Coşmarul lui Mihai Costea a luat sfârşit. Fotbalistul a scăpat de Steaua

Membrii Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul FRF au luat în unanimitate decizia de a-l declara liber de contract pe atacantul Mihai Costea, de la Steaua. Aceeaşi Comisie a respins însă cererea jucătorului de a-i fi plătite salariile restante de la Steaua sau plata contractului până la finalul acestuia.

Citeşte şi Situaţie disperată. Un fotbalist de la Steaua, cu tatăl în audienţă la Gigi Becali, la puşcărie

În vârstă de 26 de ani, Mihai Costea se chinuie de aproape un an şi jumătate să devină jucător liber de contract. Ultima partidă pentru roş-albaştri a jucat-o pe 26 septembrie 2013, în Cupa României, împotriva formaţiei Avântul Bârsana (scor 4-0).

Liberi de contract au fost declaraţi şi Alexandru Grigoraş, de la FC Braşov şi Antonio Asanovici, de la Dinamo.

Citeşte şi Mihai Costea, PLÂNGERE PENALĂ la DNA. Steaua şi LPF, acuzate DUR