Familia Regală a participat la slujba religioasă de la Săvârşin. Custodele Coroanei a primit un colac copt, conform tradiţiei

Majestatea sa Margareta, Custodele Coroanei, alăturio de Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Maria și sora lor Irina au luat parte, marţi, la slujba de a doua zi de Crăciun, oficiată la biserica ortodoxă din Săvârșin.

RomaniaTV.net
26 dec. 2017, 17:41

La slujbă a fost prezent Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Timotei al Aradului, alături de care a stat părintele Călin, parohul bisericii.

Au fost prezenți mulți enoriași, printre care s-au numărat primarul comunei, Ioan Vodicean, cu familia sa, dubașii care au colindat întreaga comunitate cu două zile în urmă, tineri și elevi din comună, precum și părinți și bunici cu copiii săvârșineni.

Au fost cântate colinde, iar Majestatea Sa Margareta a primit în dar, în mod simbolic, un colac copt în această dimineață în cuptor, după tradiția strămoșească.

A fost ridicată o rugăciune, la încheierea slujbei, pentru Regele Mihai I și Regina Ana.

Familia Regală vine în fiecare an la slujba de Crăciun din prima sau a doua zi.

Localnicii și vizitatorii din județele limitrofe continuă să treacă pe la castel pentru a aprinde o lumânare și a semna în cartea de condoleanțe.