Horoscopul săptămânii 9-16 iunie. ATENŢIE la locul de MUNCĂ şi relaţii

Horoscopul saptamanii 9-16 iunie. ATENTIE la locul de MUNCA si relatii. Săptămâna aceasta se este marcată, cel puțin în prima jumătate, de către semnul Gemenilor. Luni, Mercur intră în această zodie, unde se simte foarte bine și se poate manifesta în voie. Astfel contractele sunt bine susținute, acțiunile birocratice de asemenea.Comerțul, comunicarea, cercetarea sunt alte domenii care se bucură de influența lui Mercur. Tot din semnul Gemenilor, Soarele face sextil cu Uranus, ceea ce înseamnă că se pot produce noi alianțe, colaborări, parteneriate, relații sociale.

RomaniaTV.net
10 iun. 2016, 08:23
Horoscopul săptămânii 9-16 iunie. ATENŢIE la locul de MUNCĂ şi relaţii

Berbec. Cum Luna se află în semnul opus, Balanța, acești nativi vor avea pe prim plan sectorul parteneriatelor. Comunicarea este foarte bine susținută, atât în cazul relațiilor emoționale, cât și pentru cele profesionale, în cadrul celor din urmă se pot concretiza anumite idei de proiecte, contracte sau colaborări. Marți relațiile se pot concretiza prin săvârșirea unor acorduri de ordin legal, fie căsătorie, fie contracte notariale, dar trebuie avut în vedere că Saturn este retrograd, deci să își aleagă cu simț de răspundere partenerii cu care vor să plece la drum. Apoi, în ceea ce privește viața profesională se pot înregistra câteva conflicte, mai ales marți. Nu este bine să supere șefii, și cel mai bine e să se păstreze departe de certuri. Aspectul Uranus-Soare le aduce lor impuls la nivel de gândire și raționament. Au multe idei, știu și cum să le explice, dar tot trebuie să le pună la punct. Acest aspect le aduce ideea genială și trebuie să profite de acestă inspirație și să pună pe hârtie tot ce le trece prin minte pentru că vor avea surpriza să descopere lucruri de care nici nu avea habar că există. Dacă au de susținut conferințe sau prelegeri vor avea rezultate mai mult decât bune. Miercuri pot apărea tensiuni relaționale apărute de nicăieri, nu trebuie să se alarmeze pentru că sunt niște faze de moment care nu au un fundament solid sau o cauză plauzibilă, lucrurile se vor remedia spre seară, când pot oferi partenerului un cadru romantic și plăcut. Luna în Scorpion, deși afectată, le aduce un cadru bun pentru introspecție, redefinire spirituală, vise și întâmplări revelatoare. Dacă sunt interesați de acest domeniu pot fructifica foarte ușor energia planetară. Financiar pot avea parte de câteva câștiguri care vin din partea locului de muncă sub formă de sporuri sau poate o mărire, dar nu foarte mare. Venus în Rac le aduce Berbecilor un cadru familial plăcut, relaxant, minunat. Pot deveni boemi, sensibili, melancolici, de asemenea pot avea parte de reveniri ale partenerilor cu care au fost, dar vor fi plăcute. Week-endul se dovedește a fi destul de stresant cu probleme de comunicare și pot avea parte de revenirea unor probleme fizice, boli cronice în special care să se fi dezvoltat tacit.

Taur. Luna în casa muncii îi pune pe Tauri la treabă, dar nu-i nimic că lor le place să muncească. Mercur care tocmai le-a părăsit semnul le va aduce de acum lejeritatea la nivel financiar. Deși sunt obișnuiți să lucreze mult pentru ceea ce au, de acum vor căpăta banii mult mai ușor, mai facil. Își pot găsi un loc de muncă în domeniile mercuriene, precum: publicitate, jurnalism, blogging, comerț etc. Relațional apar tensiuni, încă de la începutul săptămânii. Pentru ei Marte retrograd reprezintă răscolirea trecutlui, ceea ce nu le place sub nicio formă. Partenerul îi tot bate la cap, iar ei reușesc să își păstreze calmul și tăcerea. Așa trebuie să facă pentru că sunt predispuși spre violență fizică față de celălalt. Bucuria lor vine dinspre finanțe, iar aici pot primi niște sume de bani la care nu se așteptau, de la oameni necunoscuți. Atenție la sănătate miercuri pentru că se pot accidenta, mai ales la locul de muncă, din cauza neatenției. Banii sunt bine veniți pentru că Saturn retrograd încă nu le oferă libertatea de care au nevoie și încă îi mai bate la cap cu chestiuni de ordin fiscal. Luna în Scorpion le oferă posibilitatea de a lucra asupra relației și vor avea rezultate vizibile, mai ales joi și vineri. Venus trece în Rac și le dă Taurilor capacitatea de a comunica elegant, frumos, plăcut. Aspect foarte bun mai ales pentru artiști, pentru că își pot expune ideile artistice într-o manieră atractivă, sexy chiar. Din păcate finalul săptămânii le produce neplăceri, fix acolo unde îi doare și anume taxele, amenzile, datoriile și astfel se vor trezi cu cheltuieli, care puteau fi evitate, dar acum nu mai au ce face. Nu e cazul pentru a da bani prietenilor sau altor persoane.

Gemeni. Iubăreți Gemenii, mai ales în prima parte a săptămânii. Vor putea să își exprime cu brio toate atracțiile, sentimentele și ceea ce le face plăcere. Dacă lucrează în domeniul artistic atunci este bine să profite de aspecte, mai ales luni. Apoi Mercur vine în semnul lor și îi revitalizează din toate punctele de vedere. Este posibil ca până acum se se fi simțit lipsiți de idei, de cuvinte, de inițiativă, dar de acum lucrurile se schimbă și își recapătă proverbialul debit verbal, ideile inovative și vitalitatea de care aveau nevoie. Își pot surprinde plăcut partenerul, dar acest gest îi va costa. Dacă își doresc copii, acum este o perioadă bună pentru conceperea lor. Apetitul sexual este crescut, mai ales miercuri. Luna în Scorpion poate aduce cu sine scăderea randamentului la locul de muncă, alături de inconjuncția Soare-Marte. Atenție la accidentele la locul de muncă pentru că îi poate vătăma fizic foarte serios. Totuși joi pot avea parte de situații plăcute la job și astfel să se bucure de empatia șefilor și de sprijinul lor. Venus în Rac, de vineri le activează domeniul financiar și pot face foarte ușor bani mai ales datorită activităților care le creează plăcere, precum hobby-uri, pasiuni. Vor fi capabili să economisească și să fie mai conștiincioși cu privire la gestionarea resurselor de care dispun. Pentru ei finalul de săptămână aduce provocări în domeniile relaționale și astfel se pot trezi cu niște contracte anulate, critici din partea partenerului, certuri, comunicarea defectuoasă. Careul Saturn-Neptun le stresează relație și cariera. Pot fi puși să aleagă între o realizarea profesională, care nu se știe cât de reală poate fi, sau o relație stabilă și durabilă. Saturn pune sub semnul întrebării durabilitatea relațiilor pe care le au, iar dacă nu iau deciziile potrivite vor vedea cum persoanele dispar din viața lor. Uneori aceste despărțiri sunt necesare pentru că nu fac decât să le încarce inutil viața.

Rac. Racii își fac ordine în cadrul familiei. Pentru ei este foarte important…

Continuarea cu toate zodiile, AICI