MESAJUL lui Victor Ponta cu ocazia a 70 de ani de existenţă ai ONU

Victor Ponta a transmis "La multi ani", sâmbătă, pe pagina de Facebook cu ocazia împlinirii a 70 de ani de existență ai ONU.

24 oct. 2015, 08:50
MESAJUL lui Victor Ponta cu ocazia a 70 de ani de existenţă ai ONU

70 de ani de existenţă ‪‎ONU‬ – la mulți ani!

Cu această ocazie participăm la campania „Turn the World Blue”, iar Palatul Victoria este iluminat în culoarea albastru pentru a celebra cele şapte decenii de la adoptarea Cartei Naţiunilor Unite, alături de realizările organizaţiei în promovarea păcii şi securităţii globale.

‪#România‬ este fidelă obiectivele Cartei ONU şi avem încredere în necesitatea construirii unui viitor comun, bazat pe toleranţă şi solidaritate!„, a scris premierul.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Palatul Victoria se înscrie într-o galerie amplă de obiective artistice care vor lua parte la campanie, precum clădirea Operei din Sidney, Marile Piramide de la Gizeh, Statuia lui Iisus Christos de la Rio de Janeiro, Empire State Building din New York, Muzeul Hermitage din Sankt Petersburg, Turnul Înclinat din Pisa sau Westminster Hall din Marea Britanie.

Scopul festivităților este de a sublinia atașamentul României față de obiectivele Cartei ONU și încrederea în necesitatea construirii unui viitor comun.