Momente cumplite într-un liceu din Ploieşti. Trei eleve au fost luate cu ambulanţa din cauza drogurilor

S-au drogat la şcoală şi au ajuns cu ambulanţa la spital. Este isprava a trei eleve de la un liceu din Ploieşti, care au fumat etnobotanice şi li s-a făcut rău. Speriaţi, colegii lor au dat alarma, iar fetele au ajuns la urgenţe.

RomaniaTV.net
15 ian. 2016, 15:02
Momente cumplite într-un liceu din Ploieşti. Trei eleve au fost luate cu ambulanţa din cauza drogurilor

Trei eleve de la liceul Toma Socolescu din Ploieşti au ajuns la spital, după ce au consumat droguri în pauza dintre ore. Când li s-a făcut rău, ceilalţi colegi care le insoteau la colţul pentru fumat au cerut ajutorul profesorului de serviciu.

„Ele erau ameţite, una din ele era puţin mai rău, le-a adus în şcoală, a sunat la salvare şi foarte prompt salvarea a venit”, a declarat directorul liceului, Rodica Avramescu.

Imediat, au venit ambulanţele, care le-au transportat pe cele trei fete la spital.

„Fetele erau cu o stare post lipotimie, ameţite, ulterior devenind agitate, iar din anamneză şi spusele celor de la şcoală au consumat etnobotanice”, a declarat Mădălin Ipatie, purtătorul de cuvânt SAJ Prahova.

Pe fir au intrat şi poliţiştii. „Poliţia face cercetări în această cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute la legea 143 din 2000, deţinere pentru consum de substanţe interzise”, a declarat Marian Popescu, purtător cuvânt IPJ Prahova.

Cele trei eleve care s-au drogat în curtea liceului vor avea nota scăzută la purtare şi vor fi exmatriculate cinci zile.