Radu Mazăre a aflat care sunt condiţiile eliberării. Iată ce program trebuie să respecte

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, s-a prezentat, vineri, la sediul Poliţiei Judeţene Constanţa, pentru a-i fi prezentate condiţiile eliberării sub control judiciar, potrivit Libertatea. Astfel, el trebuie să meargă săptămânal la Poliţie şi nu poate părăsi ţara.

RomaniaTV.net
11 apr. 2014, 18:08
Radu Mazăre a aflat care sunt condiţiile eliberării. Iată ce program trebuie să respecte

„Am stabilit, împreună cu lucrătorii de poliţie, programul pe care să-l respect. Am decis ca, în acord cu reglementările pe care le au, să mă prezint la Poliţie o dată pe săptămână, marţea, la ora 12.00. Dacă nu pot să mă prezint marţi, atunci iau legătura telefonic. Şi nu pot să părăsesc ţara. Alte interdicţii n-am”, a declarat Radu Mazăre la ieşirea din sediul Poliţiei.

Instanţa a decis cercetarea în libertate a lui Radu Mazăre, în dosarul locuinţelor sociale din cartierul constănţean „Henri Coandă”. Procurorii DNA îl acuză pe edilul Constanţei că ar fi luat mită în valoare de 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern, unul dintre reprezentanţii firmei constructoare. Primarul Constanţei va fi însă sub control judiciar.

În schimbul acestor bani, primarul ar fi intervenit pentru ca societatea lui Morgenstern să câştige licitaţia şi să mărească, mai apoi, valoarea contractului, cu aproape 900.000 de euro.

Decizia vine la o zi după ce Mazăre a fost plasat în arest pentru 24 de ore, în dosarul „Henri Coandă”.