ALARMANT. Tot mai multe cazuri de VIOLENŢĂ ÎN ŞCOLILE din Capitală

Violenţa din şcoli a atins cote alarmante. În doar cinci luni în Capitală s-au înregistrat mai multe incidente decât tot anul trecut. Practic nu a fost zi de şcoală în care elevii să nu se bată sau să fure de la colegii lor.

11 mart. 2013, 12:32
ALARMANT. Tot mai multe cazuri de VIOLENŢĂ ÎN ŞCOLILE din Capitală

Cazurile de violenţă au crescut cu aproape 30 în acest an şcolar faţă de 2011-2012, fenomenul fiind coroborat cu o rată mai mare a absenteismului, chiar şi în condiţiile în care unii profesori nu trec în catalog anumite absenţe.

Se constată o creştere a fenomenului de violenţă anul acesta faţă de anul trecut. Constatăm, de asemenea, din analiza fenomenului de absenteism, o creştere la nivelul lunilor septembrie, octombrie, noiembrie 2012. Lucrurile acestea se corelează, graficul de evoluţie al absenteismului din şcoală cu graficul de violenţă. La nivelul învăţământului primar şi al celui gimnazial avem de-a face cu o prezenţă destul de bună, cu rate de absenteism mici, crescând după aceea la nivelul învăţământului liceal, iar la formele de învăţământ seral, cu frecvenţă redusă şi fără frecvenţă avem rate duble de absenteism faţă de celelalte forme de învăţământ”,  a declarat luni inspectorul general al Capitalei, Constantin Trăistaru, potrivit Mediafax.

Constantin Trăistaru a subliniat însă că aceste rate de absenteism nu sunt cele reale, pentru că există încă mentalitatea de a nu se trece absenţă atunci când elevul nu este în clasă şi că, de fapt, cifra este chiar puţin mai mare.

În ce priveşte creşterea cazurilor de violenţă, inspectorul general şcolar al Capitalei a precizat că în 2011-2012 au fost 147 de incidente la nivelul şcolilor, dintre care 135 de infracţiuni, iar în acest an şcolar, din septembrie până în 16 februarie au fost 175 de incidente, dintre care 155 de infracţiuni, majoritatea având loc în interiorul unităţilor de învăţământ.

„În 2011-2012 predomină lovirile, 99, anul acesta, 2012-2013, de asemenea, înregistrăm un număr de 96 de loviri. Există în timpul pauzelor foarte multă energie, copiii, în loc să se mişte pe terenul de sport, eliberează această energie”, a mai spus Trăistaru.

Inspectorul general şcolar a adăugat că pe locul doi în rândul incidentelor sunt furturile, comise în principal în vestiarele sălilor de sport, care sunt nepăzite.

„Predomină furtul de telefoane mobile, căutăm soluţii aici, poate reuşim să punem în şcoli o serie de casete, astfel încât fiecare să îşi poată încuia telefonul”, a precizat Trăistaru.

Totodată, inspectorul general şcolar al Capitalei a mai spus că liceele şi şcolile generale înregistrează cam acelaşi număr de incidente.

„Avem şcoli cu tendinţă de repetabilitate. În Sectorul 1 avem zece astfel de şcoli. Mai sunt şi cazuri de distrugere sau altercaţie elev-profesor ori de altă natură”, a adăugat Trăistaru.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti derulează o campanie de prevenire a violenţei în şcoli împreună cu Direcţia Generală de Poliţia a Municipiului Bucureşti şi cu Jandarmeria.