Laura Codruţa Kovesi, confirmată de Parlamentul European în funcţia de procuror-şef european. Fişa postului

Parlamentul European a confirmat-o oficial miercuri pe Laura Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european, potrivit unui comunicat al legislativului european.
Iulian Tudor
16 oct. 2019, 17:21
Laura Codruţa Kovesi, confirmată de Parlamentul European în funcţia de procuror-şef european. Fişa postului

Laura Codruța Kovesi va avea un mandat de șapte ani.

„Parlamentul European tocmai a confirmat-o oficial pe Laura-Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef european. Decizia a fost luată în Conferința președinților grupurilor politice din Parlament. A fost ultima ștampilă de care doamna Kovesi a avut nevoie și a obținut-o.

Începând de astăzi, noul procuror-șef european se poate apuca de treabă. Are un an la dispoziție să pună la punct noul Parchet European care trebuie să fie funcțional până la finalul anului viitor”, a anunțat și europarlamentarul român Siegfried Mureșan pe Facebook.

Consiliul Uniunii Europene a confirmat luni numirea procurorului român Laura Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european, iar această numire trebuie să fie confirmată acum şi de Parlamentul European, indică un comunicat de presă al Consiliului UE.

Ce atribuții are procurorul-șef european

Procurorul-şef european organizează activitatea Parchetului European (EPPO), conduce activităţile acestuia şi adoptă decizii în conformitate cu regulamentele de organizare proprii, se arată în Regulamentul (UE) 2017/1939, consultat de Agerpres.

În activitatea sa, procurorul-şef european este asistat de doi procurori-şefi europeni adjuncţi care îl înlocuiesc pe procurorul-şef atunci când acesta este absent sau nu poate îndeplini atribuţiile.

Procurorul-şef european reprezintă EPPO faţă de instituţiile Uniunii şi ale statelor membre ale Uniunii Europene, precum şi faţă de părţile terţe. Procurorul-şef european poate să îşi delege atribuţiile în materie de reprezentare unuia dintre procurorii-şefi europeni adjuncţi sau unui procuror european.

De asemenea, procurorul-şef european prezidează Colegiul Parchetului – organ de strategie al EPPO -, precum şi şedinţele camerelor permanente, organisme care iau decizii privind cazurile individuale instrumentate la nivelul UE. Procurorul-şef are un vot decisiv în luarea deciziilor în aceste două organisme ale EPPO.

Ce atribuții are parchetul European

Parchetul European

Parchetul European este o structură a UE înfiinţată în aprilie 2017, în baza procedurii de cooperare consolidată, la care participă doar statele membre care doresc. În prezent, sunt 22 de state membre participante, între care şi România, potrivit site-ului www.consilium.europa.eu.

Rolul acestei structuri este de a colabora mai strâns în investigarea şi urmărirea penală pentru infracţiuni care afectează bugetul UE, precum: frauda, corupţia, spălarea de bani, frauda transfrontalieră în materie de TVA.

Parchetul European va efectua investigaţii transfrontaliere în cazuri de fraudă în care sunt implicate fonduri ale UE de peste 10.000 de euro sau în cazuri de fraudă în materie de TVA la nivel transfrontalier care implică daune de peste 10 milioane de euro.

Citește și: Laura Codruţa Kovesi, confirmată de Consiliul UE în funcţia de procuror-şef european

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Restanțe uriașe, chiar și din 2018, în sportul românesc! O singură federație are de primit peste 33 de milioane de lei de la stat!
Capital.ro
Horoscop 16 octombrie. O zi cu răsturnări de situație și decizii care pot da peste cap viața
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT