Problemele din spitalele României în timpul crizei de coronavirus. Medicii care luptă împotriva COVID-19, infectaţi

Peste 10 la sută dintre românii infectaţi cu noul coronavirus sunt angajaţi ai Spitalului Judeţean Suceava. Medicii de la Spitalul "Sfântul Ioan" din Bucureşti au depus o plângere penală împotriva conducerii pe motiv că nu există stocuri de echipamente împotriva COVID-19. De asemenea, 30 de cadre medicale de la Spitalul "Dimitrie Gerota" au fost infectate de un pacient care a minţit, în vreme ce 30 de medici şi asistente de la Spitalul Floreasca sunt în izolare, după ce au intrat în contact cu un pacient infectat.
Romania TV
25 mart. 2020, 07:42
Problemele din spitalele României în timpul crizei de coronavirus. Medicii care luptă împotriva COVID-19, infectaţi

Numărul morţilor de coronavirus în România a ajuns la 12, arată bilanţul făcut public de autorităţi miercuri dimineaţă. Trei dintre decese s-au produs în Suceava, pacienţii având vârste de 59, 71 şi 80 de ani, toţi cu alte afecţiuni medicale grave. 

BILANŢ CORONAVIRUS: 12 decese în România, trei din Suceava şi unul din Ialomiţa, fără posibilă expunere

Nu mai puţin de 762 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus în România a ajuns la 762, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.

BILANŢ CORONAVIRUS ROMÂNIA. 762 de cazuri în România până marţi, 24 martie. 16 pacienţi sunt internaţi la ATI, 6 în stare gravă

Peste 10 la sută dintre numărul personale infectate cu COVID-19 sunt medici şi asistente de la Spitalul Judeţean Suceava. Este vorba despre 103 cadre medicale diagnosticate cu noul, a anunţat Grupul pentru Comunicare Strategică. 

„Conform datelor raportate către Institutul National de Sănătate Publică din teritoriu, în prezent, un număr de 103 cadre medicale sunt diagnosticate cu COVID 19, după cum urmează:

43 Medici (27 medici Suceava)
45 Asistenți medicali ( 30 asistenți medicali Suceava)
14 Infirmieri ( 13 infirmieri Suceava)
1 îngrijitoare”, se arată în informarea Grupului de Comunicare Strategică.

103 cadre medicale, diagnosticate cu COVID-19 în România. Cele mai multe sunt de la Spitalul Judeţean Suceava

Cadrele medicale susţin că nu au primit materiale de protecţie, iar şefii au chemat pe toată lumea la spital, în acelaşi timp, chair şi pe cei despre care se ştia că sunt infectaţi. Situaţia revoltătoare e subiectul unui dosar penal dechis pentru zădărnicirea combaterii bolilor, conform Mediafax.

Avertismentul unui medic din Suceava, despre coronavirus. „E Satana, e ceva de pe altă lume. E un virus teribil”

E şi cazul medicilor din Craiova care au tras un semnal de alarmă deoarece se află în prima linie de luptă împotriva coronavirusului și nu au echipamente de protecție.

CORONAVIRUS în Romania. Medicii din Craiova nu au materiale de protecţie: Trebuie sa fim vigileţi

Spitalul de Urgenţă „Dimitrie Gerota” din Bucureşti” e în carantină din cauza unui singur om. E vorba depsre un fost ofiţer MAI care a minţit că nu a fost plecat în străinătate. Bărbatul a fost, de fapt, în Israel, de unde s-a îmbolnăvit de coronavirus, boala infecţioasă pe care a dat-o mai departe odată ce s-a întors în ţară. 

Autorităţile au întocmit un dosar penal pentru bărbatul de 60 de ani, fostul ofiţer MAI, care a fost depistat cu coronavirus şi internat la Spitalul Dimitrie Gerota.

Dosar penal pentru fostul ofiţer MAI confirmat cu coronavirus

E scandal şi la Spitalul Sf. Ioan din București. Mai mulți angajați au făcut o plângere penală la adresa conducerii deoarece susţin că nu există stocuri de echipamente de protecție împotriva coronavirus. De cealaltă parte, directorul medical spune însă că este vorba despre răzbunări personale.

„Până în acest moment nu avem absolut niciun caz de infecție confirmată cu COVID în Spitalul Sf. Ioan. Cu toate acestea, s-au luat absolut toate măsurile organizatorice și de prevenție, în conformitate cu dispozițiile pe care le-am primit de la instituțiile abilitate.

Noi dispunem de toate materialele sanitare, de toate echipamentele de protecție necesare, combinezoane, mănuși, botoși, măști și ochelari de protecție.

Avem pregătite 26 de paturi de terapie intensivă, dotate cu 20 de ventilatoare și 30 de monitoare, deci putem face față unui flux de pacienți cu COVID.

Dintr-un alt punct de vedere, constat cu tristețe că există două tipuri de medici în momentul de față în România. Există aceia care se luptă pentru acest popor, împotriva unei boli cumplite și care stau la spital de dimineața până seara, și există și oportuniștii, aceia care se folosesc de o împrejurare tragică pentru a-și urmări ambiții personale”, a declarat Bogdan Geavlete, directorul medical al Spitalului Sf. Ioan din București, conform Digi24.ro.

Procurorii de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 4 din București au anunțat marți deschiderea unui dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor și abuz în serviciu.

Managerul Spitalului Universitar a fost demis în timpul crizei de coronavirus

De asemenea, managerul Spitalului Universitar din Capitală a fost demis de ministrul Sănătăţii. Corpul de control a descoperit că Adriana Nica a luat măsuri împotriva coronavirusului, numai după ce prezenţa COVID-19 a fost confirmată la pacienţi din spital. Unul dintre românii ucişi de virus a fost internat la Spitalul Universitar.

Managerul Spitalului Universitar din Bucureşti, demis pentru că nu a luat măsuri pentru prevenirea infectării cu COVID-19

În plină pandemie de coronavirus, 7 medici, 23 de asistenți medicali, plus personal auxiliar de la Spitalul Floreasca au fost plasate în carantină după ce au intrat în contact cu un pacient testat pozitiv cu coronavirus, potrivit România TV.

Zeci de cadre medicale de la Spitalul Floreasca, în carantină, după ce un pacient infectat cu coronavirus a murit

Totodată, trei secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, respectiv Obstetrică-ginecologie, Neonatologie şi Sala de naşteri, au fost plasate duminică în carantină, în urma unor suspiciuni de contaminare cu noul coronavirus.

Trei secţii din Spitalul de Urgenţă din Covasna au fost închise după ce un medic a fost confirmat cu coronavirus 

O situație îngrijorătoare este şi la Arad, unde un pacient infectat cu coronavirus a decedat. Medicii spitalului din Arad își plâng de milă și explică că la este teamă ca situația să nu ajungă ca cea din Suceava, unde 52 de cadre medicale au fost confirmate cu coronavirus, conform specialarad.ro.

Apelul disperat al cadrelor medicale din Arad: Plange toata sectia ATI. In spital este panica

DailyBusiness
Prognoza meteo 1-6 mai. Temperaturile urcă spre 30°C, urmate de un val de furtuni și răcire brutală!
Spynews
În ciuda imaginilor fierbinți cu ei doi, Bogdan Mocanu se dezice de Iasmina: „Eu sunt un băiat serios”
Bzi.ro
Dezvăluiri emoționante făcute de Andra Măruță: ”M-a luat panica, i-am transmis că sunt însărcinată!”
Fanatik.ro
Ce trebuie să știe românii care returnează ambalajele contra garanție la magazin. Metoda prin care scapi de o mare bătaie de cap și primești rapid cei 50 de bani pentru PET-uri
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. A murit unul dintre cei mai buni actori ai țării. Nu s-a mai putut face nimic pentru el
Playtech.ro
Orașul în care se va construi cel mai mare mall din România. Va detrona AFI Cotroceni
DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Adevarul
Sondaj comandat de Nicușor Dan înaintea primului tur. Luptă strânsă între candidați pentru locul doi
wowbiz.ro
Anunț de ultimă oră despre fiul Ozanei Barabancea, internat la ATI după ce a făcut infarct la 24 de ani: „Acum...” 
Spynews
Andreea Bălan a răbufnit după discursul lui Claudiu Bleonț la adresa fiicei lui de la Premiile Gopo: „Vă dați seama ce face în privat cu familia sa”
Spynews
Imagini rare cu Laura Cosoi și Adela Popescu. Cum arătau cele două în urmă cu 15 ani / FOTO
Evz.ro
Cele mai impresionante drumuri panoramice din România. Aventuri și peisaje de neuitat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
kanald.ro
Încă trei zile libere pentru toti angajații, în luna iunie
Cancan.ro
Ireal ce a găsit Piedone într-un faimos bar din Constanța. Când a văzut asta, șeful ANCP a închis localul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare voce a țării. A fost o zeiță a muzicii. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
stirilekanald.ro
Profesoara de 36 de ani care a trimis fotografii nud unor elevi, pedepsită aspru
Meteorologii anunță o lună Mai cum nu a mai fost de mult în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
O stațiune emblemă a litoralului românesc este amenințată cu dispariția. Turiști, alungați de intervențiile ce ar fi trebuit să o pună în valoare