Un fotograf din clubul Colectiv este în stare gravă. Are nevoie URGENT de sânge, grupa AB şi RH negativ

Buzoianul Cătălin Ilniţchi, fotograf al unei publicaţii rock, care a ajuns la concertul de vineri noapte, din Colectiv, în ultimul moment, după ce ar fi fost anunţat de un coleg că nu poate ajunge la eveniment să facă poze, este internat la Floreasca, în comă indusă, având nevoie de sânge. Grupa lui este AB, RH negativ și poate primi sânge doar de la cineva cu aceeași grupă.

02 nov. 2015, 21:39
Un fotograf din clubul Colectiv este în stare gravă. Are nevoie URGENT de sânge, grupa AB şi RH negativ

Buzoianul Cătălin Ilniţchi are 29 de ani şi este fotograf, colaborator al unei publicaţii pentru iubitorii muzicii rock. Vineri, el a ajuns la concertul Goodbye to Gravity, de vineri noapte, din clubul Colectiv, în ultimul moment, după ce ar fi fost anunţat de un coleg că nu poate ajunge la eveniment pentru a face poze, scrie libertatea.ro.

Tânărul din Buzău a fost surprins de incendiu chiar lângă scenă, iar în prezent este internat la Spitalul Floreasca din Capitală, fiind în comă indusă, cu arsuri interne, dar şi cu arsuri ale mâinilor, toracelui şi ale feţei. Cunoscuţii tânărului spun că medicii îi dau buzoianului şanse de supravieţuire, însă nu sunt excluse nici riscurile, ca în cazul oricărei arsuri.

Citeşte şi Mărturii CUTREMURĂTOARE din Infern: Implorau să fie SALVAŢI. Erau frumoşi şi implorau cu MÂINILE ARSE la CER

Prietenii lui Cătălin au lansat un apel pe Facebook pentru cei care îl cunosc pe Cătălin să vină să doneze sânge.

Prietenul nostru Cătălin Ilniţchi are mare nevoie de ajutor. Are grupa de sânge AB, RH negativ şi poate primi sânge doar din aceeaşi grupă, cu acelaşi RH. Îi rog pe cei care au această grupă să meargă să doneze pentru el (dacă se specifică numele lui, va avea prioritate la primirea sângelui). Multumesc foarte mult şi ştiu sigur că şi el ar face acest lucru dacă ar fi în locul nostru. Haideţi să îl ajutăm!„, a scris pe Facebook un prieten de-al lui Cătălin.

Citeşte şi Bilanţul a ajuns la 31 de morţi în cazul tragediei din Colectiv. Un alt tânăr a decedat la Spitalul de Arşi