Valeriu Zgonea, întâlnire cu ambasadorul SUA, al Marii Britanii şi Rusiei. UPDATE

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a avut, miercuri, o întâlnire informală cu ambasadorul SUA, Hans Klemm, în biroul său de la Camera Deputaților. Totodată, Valeriu Zgonea a discutat şi cu ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell despre agenda din România şi învestirea noului Guvern, asigurând de stabilitatea şi predictibilitatea statului român.

18 nov. 2015, 13:49
Valeriu Zgonea, întâlnire cu ambasadorul SUA, al Marii Britanii şi Rusiei. UPDATE

UPDATE Preşedintele Camerei Deputaţilor a discutat cu ambasadorii SUA şi Marii Britanii despre agenda din România şi învestirea noului Guvern.

„Am vorbit şi despre situaţia agendei din România, am informat că avem un nou Guvern, că este o ţară stabilă cu o anumită predictibilitate şi transparenţă în deciziile pe care le luăm. Pentru noi, având în vedere că şi cu SUA şi cu Marea Britanie avem parteneriate strategice, este important să dăm acest mesaj”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, după ce miercuri a primit vizitele ambasadorului SUA, Hans Klemm, şi ambasadorului britanic, Paul Brummell.

Valeriu Zgonea a afirmat că, având în vedere evenimentele din Europa care fragilizează stabilitatea şi securitatea anumitor state, este important că România este, în continuare, cea mai sigură ţară din această zonă şi un furnizor de securitate în regiune, scrie Mediafax.

„Având în vedere şi evenimente care sunt în curs de desfăşurare în Europa şi care fragilizează situaţia stabilităţii şi securităţii anumitor state, pentru noi este important că suntem cea mai sigură ţară din această zonă şi suntem şi un furnizor de securitate pentru statele din zonă”, a arătat Zgonea.

El a mai spus că le-a transmis celor doi oficiali că lucrurile rămân la fel de stabile, aşa cum au fost şi în guvernarea PSD-UNPR-ALDE, iar Parlamentul susţine noul Guvern în respectarea angajamentelor pe care statul român şi le-a luat în diferite zone.

„Sigur că am informat că lucrurile sunt stabile, sunt predictibile, sunt la locul lor, aşa cum au fost şi în guvernarea PSD-UNPR-ALDE şi că noi susţinem acest guvern în tot ceea ce înseamnă măsuri şi angajamente pe care statul român şi le-a luat în diferite zone”, a afirmat Valeriu Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor s-a întâlnit, miercuri, şi cu ambasadorul Federaţiei Ruse, Oleg Malginov.

 

Potrivit unor surse parlamentare citate de Agerpres, Valeriu Zgonea şi Hans Klemm „au avut o discuție de coordonare ca urmare a vizitei pe care Zgonea a făcut-o luna trecută în Statele Unite. Întâlnirea care a ținut în jur de jumătate de oră trebuia să aibă loc cu mai multe zile în urmă, dar a fost reprogramată din cauza programului încărcat al Parlamentului din ultima vreme„.

Președintele Camerei urmează să mai aibă miercuri întâlniri cu ambasadorii Rusiei și Marii Britanii la București, iar joi se va vedea cu ambasadorul Algeriei.

Întâlnirea cu ambasadorul Federației Ruse, Oleg Malginov, are ca scop pregătirea vizitei în România, săptămâna viitoare, a vicepreședintelui Dumei de Stat.