Acuzaţii penale pentru Anamaria Prodan. Ce ar fi făcut impresara pentru a-l ajuta pe Reghecampf: „Aşa-ţi trebuie!”

Anamaria Prodan se află în mijlocul unui scandal major, fiind acuzată că ar fi intervenit într-un meci pentru a-l ajuta pe Laurențiu Reghecampf să scape de retrogradare. Dezvăluirile ies la iveală abia acum, aducând în prim-plan detalii șocante despre implicarea impresarei în lumea fotbalului.

14 apr. 2024, 09:30
Acuzaţii penale pentru Anamaria Prodan. Ce ar fi făcut impresara pentru a-l ajuta pe Reghecampf: „Aşa-ţi trebuie!”
Acuzaţii penale pentru Anamaria Prodan. Ce ar fi făcut impresara pentru a-l ajuta pe Reghecampf: "Aşa-ţi trebuie!"

Acuzaţii penale pentru Anamaria Prodan. Valeriu Răchită și Anamaria Prodan au făcut dezvăluiri tulburătoare despre un meci controversat desfășurat acum 12 ani între Petrolul și Concordia. Meciul s-a încheiat cu un scor surprinzător de 4-3 în favoarea oaspeților, deși gazdele conduceau cu 3-1 în minutul 80!

Într-un interviu recent, Valeriu Răchită a adus acuzații grave împotriva impresarei, sugerând că aceasta ar fi intervenit în favoarea echipei lui Reghecampf pentru a evita retrogradarea.

„Acum, spune-mi, te rog, că au trecut 12 ani… Aşa-ţi trebuie, Ana! La meciul Petrolul – Chiajna, 3-1, în minutul 80, s-a terminat 3-4. După meci am aflat că portarul şi încă doi fundaşi centrali… Aşa-ţi trebuie! L-ai salvat de la retrogradare pe Reghe, pe noi era să ne duci în liga secundă. Îţi aduci aminte? Erai preşedinta clubului”, a spus Valeriu Răchită conform Fanatik.

Citeşte şi: Lovitură de teatru în procesul de divorţ dintre Anamaria Prodan şi Reghecampf. Martorul-surpriză care a dat totul peste cap!

Confruntată cu aceste acuzații, Anamaria Prodan a ripostat vehement, declarându-se dispusă să se supună unui detector de minciuni oricând și să jure că nu a avut nicio implicare în aranjarea vreunui meci.

„Facem şi chestia asta. Ţineţi minte când am spus că aduc la detectorul de minciuni toţi oamenii din fotbal să spună care au trântit meciuri? Cine crezi că are curaj să vină în afară de mine? Niciodată, dar niciodată, cât eu am stat lângă Reghecampf, nu am asistat şi am evitat absolut fiecare anturaj prost care era lângă Reghe şi fiecare golănaş care era alături de el, din fotbal. Tocmai, pentru că ştiam ce va scrie în cartea lui Cornel Dinu. Şi asta îi spuneam: „Fereşte-te de tot ce înseamnă blat că te-ai nenorocit pe viaţă forever!”. M-am dus în Consiliu la Primărie şi le-am spus că dacă se întâmplă vreun scandal cu alergatul arbitrilor, blaturi…”, a spus Anamaria Prodan.

Citeşte şi: Gigi Becali nu va fi naş la nunta dintre Anamaria Prodan şi Ronald Gavril. Impresara a dezvăluit care este motivul

Impresara a ținut să sublinieze că a construit o carieră impecabilă și că nu ar fi implicată în astfel de activități ilicite: „Eu mi-am construit în toată viaţa o carieră perfectă. Pot să fac un circ, să mă cert cu cineva, dar blaturi… Eu am crescut între oameni nu tocmai ortodocşi, dar care au ştiut că dacă îţi dai cuvântul şi baţi palma, este altceva, nu există aşa ceva”.

Cu toate acestea, acuzațiile continuă să planeze asupra Anamariei prodan, iar dezvăluirile tulburătoare aruncă o umbră asupra lumii fotbalului românesc.