Poezie SFÂŞIETOARE pentru actriţa VIOLATĂ ŞI UCISĂ: Durere, scânduri, cuie, la cer o fată dragă suie

Actriţa Gabriela Dorgai a fost ucisă noaptea, în timp ce mergea acasă. Trupul femeii de 41 de ani a fost găsit într-un tufiş, pe malul râului. Era dezbrăcată de la brâu în jos, iar pe iarbă erau urme ca şi cum trupul ar fi fost târat.

11 nov. 2014, 08:58
Poezie SFÂŞIETOARE pentru actriţa VIOLATĂ ŞI UCISĂ: Durere, scânduri, cuie, la cer o fată dragă suie

Gabriela Dorgai era actriţă la Teatrul de Nord din oraş. În drum spre casă, femeia obişnuia să treacă prin parcul de lângă râu, acolo unde ar fi fost şi ucisă. Surse din randul anchetatorilor vorbesc despre o crimă comisă cu cruzime, după ce înainte victima ar fi fost violată. Anchetatorii exclud varianta jafului, mai ales că la câţiva metri de trup, au găsit geanta cu acte, bani şi telefonul mobil.

Vezi şi: Fiica actriţei VIOLATĂ şi UCISĂ, MESAJ CUTREMURĂTOR pe pagina de Facebook

Colegii de scenă ai Gabrielei sunt şocaţi

Cunoscutul actor sătmărean, Vasile Blaga, a postat Facebook o poezie dedicată fostei sale colege, Gabriela Dorgai, ucisă în noaptea de duminică spre luni, pe malul Someșului.

„Ultimul cântec pentru Gabriela

N-ai să pleci singură
toamna pleacă cu tine
cu toate frunzele ei
și zâmbetul meu plin de rouă
te va însoți acolo printre nori …
Îngeri te-așteapta cu aplauze
și trompete ce sună în cor …
Nu ești singură, sunt cu tine,
nu-ți fie frică de cer
e moale și tandru
deși pare stinger …
Nu mai am lacrimi de ieri
au secat într-un mod rușinos
și mă tem că sosit-a sfârșitul …
N-o să pot să plâng,
albă, diafană fată,
nici la piept n-o să te strâng
tu ai zburat spre … Altădată.

(Botiz, durere, scânduri, cuie,
la cer o fată dragă suie)”.

O actriţă, UCISĂ pe malul râului Someş

Actorul Vasile Blaga a declarat că după premiera de duminică, Gabriela era foarte abătută și nu a stat prea mult la recepție.

”E oribil ce s-a întâmplat, aș vrea ca autorul crimei să rămână două săpămâni cu mine să-i smulg fiecare bucată de carne și să i-o dau să o mănânce”, a spus Vasile Blaga.

Gabriela Dorgai s-a născut în anul 1971, iar în anul 1990 a devenit actriţă a Teatrului de Nord. Primul rol al stagiunii 1990-1991 l-a avut în spectacolul Enigma farfuriei zburătoare, de Romerto Milani, în regia lui Ioan Tifor. Gabriela Dorgai era divorţată şi în ultima perioadă a fost puternic afectată de faptul că în urma divorţului, custodia fiicei în vârstă de 17 ani, a fost atribuită exclusiv tatălui.