Accident cu trei TIR-uri pe DN 6, în Caraş-Severin. Doi soferi au murit după ce autovehiculele au luat foc

Două TIR-uri s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului ambele au luat foc. Cei doi șoferi au murit pe loc. Accidentul rutier a avut loc pe DN 6, în localitatea Slatina Timiş, judeţul Caraş-Severin. Un al treilea TIR a fost avariat.

RomaniaTV.net
01 feb. 2019, 06:59
Accident cu trei TIR-uri pe DN 6, în Caraş-Severin. Doi soferi au murit după ce autovehiculele au luat foc

Accidentul s-a produs vineri dimineaţă, la ora 8.20, pe DN 6, în apropiere de localitatea Slatina Timiş.

„În urma impactului, la unul din cele două tiruri a izbucnit un incendiu care a cuprins atât cabina cât şi remorca, ulterior incendiul propagându-se şi la cel de-al doilea TIR. La faţa locului intervin de urgenţă cinci echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Caransebeş, din care 1 SMURD, 2 stingere, 1 descarcare, 1 primă intervenţie şi comandă, un echipaj SAJ şi Poliţia. Din nefericire, ambii şoferi au fost declaraţi decedati”, transmite ISU Caraş- Severin.

Dupa sosirea echipajelor la faţa locului, s-a constatat că în accident a fost implicat şi un al treilea TIR. În acest caz însă, nu sunt victime, fiind avariată doar remorca.

Centrul Infotrafic a precizat că drumul este blocat pe ambele sensuri.