Atentate la Paris: Hollande vrea un control mai eficient la graniţele externe ale UE

Președintele francez Francois Hollande a afirmat luni, într-un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului, că vă înainta un proiect de lege pentru a extinde cu trei luni starea de urgență în Franța, în urma atacurilor de vineri de la Paris, și că este nevoie de un control mai eficient la granițele externe ale UE.

16 nov. 2015, 19:17
Atentate la Paris: Hollande vrea un control mai eficient la graniţele externe ale UE

Constituția Franței trebuie modificată pentru a fi adaptată situațiilor de criză, a declarat el, precizând că modificarea legii fundamentale ar trebui să permită să se interzică intrarea pe teritoriul francez a unei persoane cu dublă cetățenie dacă prezintă un „risc terorist”, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Uimitor! Ce au scris americanii pe rachetele cu care au bombardat teroriştii ISIS FOTO

El a spus că de asemenea că ar trebui prevăzut prin lege ca persoanele cu dublă cetățenie condamnate pentru terorism să rămână fără cetățenia franceză. Președintele francez a declarat totodată că străinii care prezintă un risc serios la adresa ordinii publice și securității trebuie să poată fi expulzați mai ușor. În plus, el a mai anunțat crearea a 5.000 de posturi de polițiști în următorii doi ani.

Este nevoie de un control mai eficient la granițele externe ale Uniunii Europene, deoarece în caz contrar se va ajunge la revenirea granițelor naționale și la „destrămarea UE”, a atras atenția Hollande, adăugând că țara sa vrea implementarea rapidă „a controalelor coordonate și sistematice” la granițele UE.

Citeşte şi ATENTATE PARIS. Germania consideră PREMATURĂ ipoteza activării articolului 5 din Tratatul NATO