Egiptul îl expulzează pe ambasadorul Qatarului în cel mult 48 de ore

Egiptul i-a dat un termen de 48 de ore ambasadorului Qatarului să părăsească țara, în timp ce autoritățile de la Cairo și-au rechemat înaltul reprezentant de la Doha, relatează luni Reuters și DPA, citate de Agerpres.

05 iun. 2017, 13:43
Egiptul îl expulzează pe ambasadorul Qatarului în cel mult 48 de ore

Egiptul i-a ordonat ambasadorului Qatarului să părăsească țara în decurs de două zile

Egiptul i-a datun termen de 48 de ore ambasadorului Qatarului să părăsească țara, în timp ce autoritățile de la Cairo și-au rechemat înaltul reprezentant de la Doha, relatează luni Reuters și DPA.

”Ambasadorul qatarez a fost convocat astăzi și i s-a dat o notificare formală privind expirarea acreditării sale ca ambasador în Egipt, și i s-a acordat un termen de 48 de ore pentru a părăsi țara”, se spune într-un comunicat al Ministerului egiptean de Externe, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Mai multe state arabe au rupt legăturile cu Qatarul, după ce au acuzat Doha că finanţează terorismul

Demersul survine în contextul în care Bahreinul, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egiptul și Yemenul și-au închis granițele și le-au cerut qatarezilor să plece în decurs de două săptămâni, acuzând Qatarul să sprijină terorismul în Yemen și Siria.