INCENDIU la o terasă din Portul Tomis, în Constanţa

O terasă din Portul Tomis din municipiul Constanţa a fost cuprinsă de un incendiu vineri dimineaţă, pompierii intervenind pentru stingerea flăcărilor. În momentul izbucnirii focului în terasă nu se afla niciun angajat sau client, cauza probabilă fiind o suprasolicitare a instalaţiei electrice.

04 aug. 2017, 08:16
INCENDIU la o terasă din Portul Tomis, în Constanţa

Pompierii au fost solicitaţi să intervină la un incendiu izbucnit la o terasă din Portul Tomis, la faţa locului deplasându-se o autospecială, potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea. În urma primelor cercetări, pompierii au stabilit că focul a izbucnit în zona barului, cel mai probabil de la o suprasolicitare a instalaţiei electrice.

„Pompierii constănţeni au fost solicitaţi să intervină la o terasă situată în Portul Tomis. S-a deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Colegii au găsit degajare mare de fum, se manifesta în interior, în incinta spaţiului. Au intervenit prompt şi au reuşit salvarea mobilierului, dar şi a obiectelor din bucătărie. Din păcate, s-a distrus în totalitate barul, dar şi zugrăveala din cauza fumului. Nu au fost victime, numai pagube materiale. Cauza probabilă ar fi suprasolicitarea instalaţiei electrice din bar”, a declarat Anca Chiriţă din cadrul ISU Dobrogea.

Echipele de intervenţie au reuşit să stingă incendiul după aproximativ 40 de minute. Focul a distrus mare parte din bunurile din interior.

În momentul izbucnirii incendiului în terasa respectivă nu se aflau angajaţi sau clienţi.

Citeşte şi Incendiu puternic la o fermă din Timiş, risc de extindere la o staţie de biogaz