Violatorul care s-a pozat cu Gabriel Berca, condamnat la 21 de ani de închisoare

Pedofilul devenit cunoscut pentru colecţia sa de fotografii alături de politicieni a primit o pedeapsă grea de la magistraţi, informează România TV. Bărbatul din Sibiu care a violat trei copii a fost condamnat la 21 de ani de închisoare cu executare.

29 mai 2013, 10:03
Violatorul care s-a pozat cu Gabriel Berca, condamnat la 21 de ani de închisoare

Magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia l-au condamnat pe Victor Căldărar la 21 de ani de închisoare după ce procurorii au depus recurs nemulţumiţi de decizia Tribunalului Sibiu.

Victor Căldărar a violat împreună cu un prieten de al său mai mulţi copii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani din Sibiu. Cei doi îşi ademeneau victimile sub pretextul că vor să le fotografieze, după care îi violau pe micuţi, iar fotografiile realizate în timpul actelor sexuale erau vândute pe Internet.

Tânărul în vârstă de 23 de ani i-a uimit însă şi pe judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia când le-a spus că nu se consideră vinovat de viol, deoarece copiii au vrut să întreţină relaţii sexuale.

Victor Căldărar nu se sfia nici să apară în public. Până anul trecut în luna aprilie când a fost reţinut, el a participat la toate vizitele oficiale făcute la Sibiu de diferite persoane cu funcţii importante din ţara noastră. El s-a fotografiat astfel cu fostul ministru al Internelor, Gabriel Berca, cu deputatul Raluca Turcan, cu fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, dar şi cu fostul şef al Poliţiei Române, Liviu Popa.