Reprezentanţii Ministerului Energiei, acţionarul majoritar al Nuclearelectrica (simbl bursier SNN), nu au aprobat în şedinţa de marţi prelungirea duratei de…
Președintele rus Vladimir Putin trebuie să-și asume responsabilitatea față de victimele zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines doborât în Ucraina,…
Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 solicită procurorului general, Augustin Lazăr, o copie după dosarul de urmărire…
Prefectul Judeţului Buzău, Carmen Ichim, a decis schimbarea procedurii de programare la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor…
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, miercuri, plasarea sub control judiciar a şefei Serviciului Achiziţii din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie…
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, i-a dat asigurări, miercuri, comisarului european Corina Crețu că ministerul va face toate demersurile necesare astfel…