Coşmarurile zodiilor: Ce semnificaţie au visele tale în funcţie de semnul tău zodiacal

Fiecare persoană se teme de câte ceva și dese ori, cele mai mari temeri ale noastre ne apar în vise. Astrele nu ne influențează doar norocul și dragoste, ci i trăirile interioare, aspirațiile, bucuriile și chiar coșmarurile. Coșmarurile reprezintă un mesaj subliminal despre noi înșine pe car nu trebuie să le privim ca pe un avertisment de rău augur, ci ca pe o soluție la problemele pe care le întâmpinăm.

02 dec. 2017, 11:07
Coşmarurile zodiilor: Ce semnificaţie au visele tale în funcţie de semnul tău zodiacal

BERBEC:

Acești nativi tind să aibă coșmaruri violente în care sunt atacați sau trebuie să atace pe cineva, au vise în care se întâlnesc cu ființe amenințătoare. Aceste coșmaruri arată că acești nativi vor să-și impună dominația asupra unor oameni sau situații, dar nu prea reușesc.

TAUR:

Cea mai mare temere a acestor nativi este să nu ajungă în sărăcie sau să piardă mulți bani și de aceea au coșmaruri legate de aceste aspecte. Aceste vise arată că taurii au anumite nesiguranțe în ceea ce privește anumite perioade ale vieții lor și apar atunci când acești nativi sunt copleșiți de probleme.

GEMENI:

Se știe despre acești nativi că sunt persoane comunicative și dezinvolte și de aceea, cea mai mare temere a lor este să nu rămână singuri sau să stea într-o relație în care să nu fie fericiți sau să intre în monotonie. Gemenii au des coșmaruri legate de spații înguste în care sunt prinși sau în spații întunecate.

RAC:

Acestor nativi li se întâmplă ca visele să înceapă frumos, apoi să devină un coșmar. Cea mai mare temere a lor este că își vor pierde iubirea sau sprijinul familiei. Fără afecțiune, viața lor nu ar mai avea sens și de aceea au coșmaruri legate de despărțiri.

LEU:

Se spune despre această zodie că este una dintre cele mai puternice din zodiac, însă ca fiecare persoană, are și ea temerile ei. Acești nativi vor mereu să fie în centrul atenție și să dețină controlul și de aceea au coșmaruri legate de pierderea identității și a puterii sau vise în care se fac de râs.

FECIOARĂ:

În visele care îi înspăimântă cel mai tare pe acești nativi, cel mai adesea sunt bolnavi. Aceste vise sunt specifice acestei zodii și se trezesc adesea în miez de noapte speriați că sunt bolnavi și nu au medicamente pentru a se trata. Aceste vise înseamnă că le est frică să nu piardă controlul asupra vieții lor.

BALANȚĂ:

Se știe despre acești nativi că sunt extrem de diplomați și răbdători. În jurul lor trebuie să existe armonie pentru a fi în elementul lor și probabil că de aceea visează de multe ori că se află în centrul unor dispute sau certuri, ba chiar bătăi. Aceste vise arată că le este frică de abandon sau de singurătate.

SCORPION:

Moartea, neantul și întunericul sunt simboluri care apar cel mai des în visele acestor nativi și care reprezintă teama lor cea mai mare. Acești nativi se tem de moarte și singurătate și de aceea visează dese ori că sunt prinși într-o hrubă rece ca un mormânt sau că se prăbușește casa peste ei.

SĂGETĂTOR:

Acești nativi sunt persoane vesele și optimiste, care adoră să fie înconjurați de oameni. Cea mai mare temere a lor este că vor rămâne singuri și se tem de necunoscut, de aceea visează dese ori că rămân singuri sau că sunt părăsiți în locuri întunecate și pline de pericole.

CAPRICORN:

Acestor nativi li se întâmplă destul de rar să aibă coșmaruri pentru că sunt persoane echilibrate, însă atunci când au, coșmarurile lor sunt despre carieră sau despre cum se descurcă la locul de muncă.

VĂRSĂTOR:

Acești nativi sunt visători și coșmarurile lor conțin o mulțime de creaturi fantastice și periculoase. Vărsătorii sunt persoane creative, însă uneori imaginația și creativitatea lor atinge cote maxime, de aici și coșmarurile de acest gen.

PEȘTI:

Această zodie care înclinații spre mistere și spre lucrurile paranormale. Atunci când au coșmaruri, acești nativi tind să viseze că se află în pericol de moarte lângă o apă rece, o fântână sau un râu. Se poate întâmpla să se simtă copleșiți de valuri uriașe sau de răceala apelor.