Agent de la Serviciul Permise şi Înmatriculări, prins DE DOUĂ ORI BEAT la volan în aceeaşi noapte

Un poliţist din Teleorman a fost prins beat la volan de două ori în aceeaşi noapte. Agentul de la Serviciul Permise şi Înmatriculări, ameţit bine de alcool, a sfidat orice regulă. După ce a fost oprit de oamenii legii şi trimis acasă pe jos, bărbatul s-a urcat din nou la volan. Mai mult, a fost dus cu forţa la spital pentru recoltare de probe.

16 nov. 2015, 08:27
Agent de la Serviciul Permise şi Înmatriculări, prins DE DOUĂ ORI BEAT la volan în aceeaşi noapte

Un polițist de la Serviciul Permise și Înmatriculări Auto Teleorman s-a ales cu dosar penal, după un spectacol de toată jena, oferit duminică seara, chiar în centrul municipiului Alexandria.

Circul a început după ce subofițerul a fost oprit în trafic de doi agenți. Pentru că se afla într-o vizibilă stare de ebrietate și mirosea puternic a alcool, polițiștii au încercat, în primă fază, să-l legitimeze. Prins cu berea pe scaunul din dreapta, poliţistul l-a luat pe NU în brațe, sperând că poate aşa scapă de probleme, dar nu a scăpat. Mai mult decât atât, polițiștii au fost nevoiți să folosească forța pentru a-l scoate din mașină.

Vezi şi: Scandal cu MASCAŢII în satul retrocedat în întregime unei familii VIDEO

Potrivit totalimpact.ro, recalcitrant, amețit de băutură și surprins de ceea ce i se întâmplă, subofițerul de la Înmatriculări a fost adus, cu greu, în mașina de Poliție pentru a fi condus la spital în vederea recoltării probelor biologice de sânge. Acolo, circul a continuat. După ce a refuzat categoric și recoltarea probei de sânge, Ionel Georgescu a făcut spectacol pe holul spitalului.

Ulterior, a fost dus la sediul Poliției Alexandria, pentru declarații. Agentul s-a ales cu dosar penal pentru refuzul recoltării probelor biologice de sânge. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că avea și permisul suspendat de curând.

Imediat ce a ajuns pe platoul din fața DGAFP Teleorman, poliţistul s-a urcat din nou la volan și a pornit spre casă.

Ghinionul i-a scos în cale un alt echipaj de poliție, iar povestea s-a reluat: refuz, circ, poliție, spital, declarații.