Klaus Iohannis şi-a amânat vizita în Republica Moldova – presa de la Chişinău

Președintele României Klaus Iohannis și-a amânat vizita la Chișinău care urma să aibă loc pe 22-23 ianuarie, scrie deschide.md.

16 ian. 2015, 15:50
Klaus Iohannis şi-a amânat vizita în Republica Moldova – presa de la Chişinău

Secretarul general al aparatului președintelui Republicii Moldova, Ion Păduraru, a confirmat că vizita lui Klaus Iohannis a fost amânată, aceasta urmând să fie reprogamată.

Potrivit sursei citate, amânarea vizitei la Chişinău ar fi legată de situația politică actuală din Republica Moldova și discuțiile care au loc în vederea votării conducerii Parlamentului și a unui cabinet de miniștri.

Președintele României urma să se întâlnească cu omologul său, Nicolae Timofti şi cu lideri politici, iar, în funcție de evoluţia lucrurilor de pe scena politică, era planificat să se întâlnească și cu președintele Parlamentului și cu premierul nou ales.