Fostul premier Dacian Cioloş a declarat, marţi seară, la Iaşi, că Guvernul sabotează Moldova, întrucât întârzie demararea autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş,…
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins marţi apelurile formulate de Lituania şi România împotriva condamnărilor pronunţate de instanţa…
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Ordonanţei Guvernului 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor…
Europarlamentari români din grupurile Partidului Popular European (Creştin democrat), Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) şi Alianţei Liberalilor şi…
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a indicat, printre cauzele nevalidării referendumului, asocierea organizării acestuia cu Liviu Dragnea.
Poporul are mereu dreptate, susţine primarul Capitalei, Gabriela Firea, comentând rezultatul referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie, care nu a…
Facebook a anunţat luni lansarea unui dispozitiv pentru apeluri video dotat cu inteligenţă artificială (AI) denumit Portal, potrivit Press Association.