ACCIDENT TERIBIL în Suceava. Trei persoane au murit după ce un TIR cu lemne s-a răsturnat

Un grav accident de circulaţie s-a produs, joi la prânz, în judeţul Suceava, informează România TV. Trei persoane şi-au pierdut viaţa după ce un TIR încărcat cu lemne s-a răsturnat. Traficul pe DN 17 a fost blocat în urma accidentului.

02 apr. 2015, 11:14
ACCIDENT TERIBIL în Suceava. Trei persoane au murit după ce un TIR cu lemne s-a răsturnat

Teribilul accident s-a produs în judeţul Suceava, pe DN 17, între localităţile Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc. În urma accidentului, trei persoane şi-au pierdut viaţa.

Potrivit primelor informaţii, şoferul unui TIR încărcat cu lemne a pierdut controlul volanului şi a pătruns în curtea unei case şi s-a răsturnat. Cele trei persoane care se aflau în TIR au murit.

Toată încărcătura de lemne s-a împrăştiat pe carosabil şi în afara sa. Din această cauză traficul a fost blocat.

Potrivit autorităţilor, în această zonă au loc frecevente astfel de accidente.

„Un TIR s-a răsturnat pe cupolă. TIR-ul era încărcat cu material lemnos. În cabină se aflau trei persoane, potrivit martorilor. În momentul de faţă lucrăm pentru ridicarea cabineri să extragem victimele din interior. Intervenţia este foarte dificilă. Scurgerile de carburant pot oricând provoca un incendiu. Noi avem mai multe intervenţii la faţa locului. Acum 2 ani, în acelaşi loc a fost un accident asemănător în urma căruia şi-au pierdut viaţa patru persoane. Este o curbă foarte periculoasă. În momentul când un autotren intră cu viteză se întâmplă ceea ce s-a întâmplat şi acum”, a declarat, la România TV, Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.

Citeşte şi TRAGEDIE în Galaţi. O femeie, accidentată mortal pe trecerea de pietoni