Avocatul Poporului a fost sesizat de către sindicaliştii din poliţie, care sunt nemulţumiţi de prevederile ordonanţei 57. Reprezentanţii Sindicatului Naţional…
Autoritatea Electorală Permanentă salută decizia Curții Constituționale a României privind constituționalitatea Legii votului prin corespondență și apreciază că aplicarea acestui…
Curtea Constituţională a României a decis miercuri, cu unanimitate, că legea privind votul prin corespondenţă este constituțională. Cele două sesizări…
Premierul Victor Ponta a solicitat, luni, Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la ordonanţa de urgenţă privind valorificarea…
Curtea Constituţională judecă miercuri sesizările înaintate de preşedintele Klaus Iohannis, PNL şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în urma deciziei…