Femeie atacată în plină stradă, în Timişoara. Agresorul a încercat să-i fure geanta VIDEO

Un tânăr din Timişoara a fost pus la pământ de poliţişti, în plină stradă, după ce a atacat o femeie. Agresorul a încercat să-i fure geanta femeii. 

16 oct. 2016, 11:13
Femeie atacată în plină stradă, în Timişoara. Agresorul a încercat să-i fure geanta VIDEO

Incidentul s-a petrecut chiar în centrul oraşului Timişoara. Femeia se ducea liniştită la biserică, când, dintr-o dată, a fost atacată de bărbat, potrivit România TV

„Mă duceam la biserică şi el venea din sens opus şi mi-a tras geanta. Mi-a smuls-o, dar nu i-am dat drumul din mână, am ţinut de ea, n-am vrut să-i dau drumul. M-a şi speriat, sufla într-o pungă”, a declarat victima.

Câţiva trecători au văzut cum femeia se lupta cu agresorul şi au sărit imediat să o ajute. L-au imobilizat pe agresor şi au chemat jandarmii, care l-au perceziţionat şi l-au predat, apoi, poliţiştilor.

Tânărul este cercetat penal pentru tâlhărie.