„În prezent putem vorbi doar de o fostă închisoare comunistă de la Râmnicu Sărat, aflată în administrarea IICCMER, unde există un proiect de memorializare, dar care aşteaptă finanţarea în momentul de faţă. În rest există doar iniţiative de relaţii publice, dacă vreţi, discursuri mai degrabă decât ceva concret. Într-un fel sau altul e clar că statul român ar trebui să facă ceva, pentru că este acelaşi stat care a făcut ceea ce a făcut împotriva propriei populaţii şi atunci este absolut necesar ca tot statul, şi nu zona privată, să facă un Muzeu al Comunismului, în care să se pună accentul pe crimele din acea perioadă. Chiar dacă sunt binevenite şi iniţiativele private, responsabilitatea este însă a statului”, a declarat, luni, Alin Mureşan, potrivit Agerpres.

Mureşan a participat la conferinţa internaţională „Clădiri totalitare în memorie şi conştiinţă”, organizată de IICCMER şi Platforma Europeană pentru Memorie şi Conştiinţă (EPMC), precizând că, pe lângă împărtăşirea proiectelor similare în domeniu, evenimentul are ca scop punerea pe agenda publică a necesităţii înfiinţării în Bucureşti a unui Muzeu al Comunismului.

Alte Articole

Carmen Harra vorbește despre noul Mesia: „În 2033 vom intra ...

Intervenție de-a râsu’-plânsu’ în Cluj-Napoca. ...

Beneficiile incredibile ale cireșelor de mai. Unde le putem ...

El a declarat că singurele semnale cu privire la înfiinţarea unui astfel de muzeu sunt despre proiectul de la Râmnicu Sărat.

„În momentul de faţă nu sunt din cele mai îmbucurătoare, dar rolul nostru acesta va fi, de a funcţiona, într-un fel, ca picătura chinezească. De a insista, până când, în cele din urmă, se va face. Acesta (proiectul Râmnicu Sărat – n.r.) este doar un prim pas, pentru că ceea ce avem noi acolo este doar o replică mai mică a ceea ce trebuie să fie în Bucureşti”, a spus Mureşan.

Directorul IICCMER afirmă că statul român trebuie să-şi asume crimele din timpul comunismului.

„Acelaşi stat, care a fost totalitar şi astăzi este democrat, trebuie să-şi asume crimele şi greşelile trecutului. Este în primul rând vorba de o asumare. Simpla menţionare la nivel declarativ a faptului că am avut un stat totalitar nu este suficientă. Ce facem cu cei care mai trăiesc şi care au comis crime efectiv? Ce facem cu cei care au suferit şi încă mai trăiesc? Şi, mai ales, ce facem pentru generaţiile tinere care riscă să crească fără să ştie ce s-a-ntâmplat vreme de 45 de ani, dacă nu avem o politică clară a memoriei?”, a mai spus Alin Mureşan.

La rândul său, preşedintele executiv al IICCMER, Radu Preda, şi-a exprimat speranţa ca proiectul înfiinţării unui Muzeu al Comunismului în Capitală să se concretizeze „măcar la anul, când marcăm 30 de ani de la căderea acestui regim”.

„Măcar la anul, când marcăm 30 de ani de la căderea comunismului, să începem în mod serios să concretizăm acest proiect, care a fost, pe rând, al societăţii civile, al diverselor partide, parlamentari… Toată lumea şi l-a revendicat, dar nimeni nu a făcut ceva mai concret decât am făcut noi ca institut, în sensul că am menţinut tematica pe agenda publică, ne-am dotat cu expertiza în consecinţă, am modificat şi hotărârea de guvern care ne guvernează activitatea pentru a putea să ne ocupăm de înfiinţarea şi administrarea acestui muzeu. Aşadar, premisele sunt create, dar în lipsa unui spaţiu, noi am realizat o expoziţie foarte mare, mutată de la Iaşi la Timişoara, şi care reprezintă miezul unui viitor Muzeu al Comunismului”, a declarat Radu Preda pentru AGERPRES.

El a menţionat că la Râmnicu Sărat, unde a fost deschisă luni cea de-a XII-a ediţie a Şcolii de vară, proiectul realizării unui centru de documentare este într-o stare avansată.

„Suntem într-un stadiu mult mai avansat cu proiectul de reabilitare a clădirii fostei puşcării şi de construire a unui centru de documentare despre istoria comunismului, în faza în care am făcut toate proiectele şi de natură tehnică şi arhitectonică”, a mai spus preşedintele executiv al IICCMER.

Participanţii la conferinţa internaţională „Clădiri totalitare în memorie şi conştiinţă” au analizat situaţia marilor închisori totalitare, astăzi abandonate în câteva ţări europene (România, Republica Moldova, Republica Cehă, Slovenia şi Germania), şi posibilităţile prezervării lor ca situri europene ale conştiinţei în cadrul unui efort pan-european.