VIOREL HREBENCIUC, pus sub URMĂRIRE PENALĂ. UPDATE Ce acuzaţii îi aduce DNA

VIOREL HREBENCIUC este URMĂRIT PENAL în dosarul CNA, deputatul PSD fiind acuzat de procurorii DNA de "folosire a influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite". Hrebenciuc a fost, joi dimineaţă, la sediul DNA, unde i s-a adus la cunoştinţă declanşarea urmăririi penale.

04 sept. 2014, 08:34
VIOREL HREBENCIUC, pus sub URMĂRIRE PENALĂ. UPDATE Ce acuzaţii îi aduce DNA

Viorel Hrebenciuc a fost pus, joi, sub urmărire penală. Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față „deputatul PSD, membru în Comitetul Executiv Naţional al unui partid (organ de conducere şi de decizie al partidului), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid prev. de art.13 din Legea nr.78/2000„.

Citeşte şi: Narcisa Iorga, pusă sub URMĂRIRE PENALĂ în dosarul în care este cercetat şi Viorel Hrebenciuc 

„În cauză există elemente din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La cererea unei persoane care, direct sau indirect, prin intermediul membrilor familiei sale sau al apropiaţilor, controlează o societate comercială deținătoare a unui post de televiziune, deputatul Hrebenciuc Viorel s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului (C.N.A) ca instituţia ce reprezintă singurul organ de reglementare în domeniul audiovizualului să revină asupra unei decizii prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune respectiv.

În realizarea acestor demersuri, suspectul Hrebenciuc Viorel s-a folosit de influenţa şi autoritatea pe care le deţine în calitatea sa membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte – membru al Comitetului Executiv Naţional, organul de conducere şi de decizie al partidului. Parlamentarul Hrebenciuc Viorel este membru al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, funcţie care îi conferă automat calitatea de membru al organului central de conducere şi de decizie al partidului – Comitetului Executiv Naţional„, precizează DNA.

Procurorii susţin că, prin acţiunea sa de punere în aplicare a influenţei, a autorităţii, exercitată de parlamentarul Hrebenciuc Viorel, „s-a cauzat o tulburare însemnată şi efectivă a activităţii CNA, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcţionarea în continuare a unui post de televiziune căruia îi fusese retrasă în mod corect licenţa. Acest lucru i-a afectat implicit şi pe ceilalţi operatori de televiziune, atât sub aspectul concurenţei neloiale, cât şi al încrederii în corectitudinea desfăşurării activităţii de către singurul organism abilitat să monitorizeze domeniul audiovizual şi să aplice legislaţia specifică.”

Precizăm că, inițial, la data de 17.09.2013, C.N.A. a decis, cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri CNA prezenţi), retragerea licenţei audiovizuale pentru postul TV în cauză. Motivul retragerii licenței a fost încălcarea dispoziţiile art.57 alin.1 lit. b teza 2 din Legea nr.504/2002 a audiovizualului, în sensul că postul TV respectiv a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 96 de ore pentru orice motive imputabile titularului, singura sancţiune prevăzută de lege într-o asemenea situaţie fiind retragerea licenţei.

După numai două săptămâni, la data de 01.10.2013, C.N.A. a revocat decizia anterioară (6 voturi pentru şi 4 voturi împotrivă, din 10 membri prezenţi), precizându-se doar că argumentele conţinute în contestaţia depusă de postul TV au fost admise, fără a se mai realiza o analiză tehnică sau să se ţină cont dacă există un punct de vedere al specialiştilor din cadrul CNA care să constate dacă susţinerile din contestaţie sunt temeinice şi legale.
Din analiza materialelor existente la dosar, s-a stabilit că, urmare a demersurilor menţionate anterior, în mod nejustificat, 3 dintre membrii CNA care, la şedinţa anterioară votaseră pentru retragerea licenţei postului TV, în şedinţa din 01.10.2013, au votat în favoarea postului TV, deşi situaţia de fapt nu s-a schimbat, fără a se fi întocmit vreun document de natură tehnică în cadrul instituţiei pentru a se verifica argumentele susţinute în respectiva contestaţie„, se mai arată în comunicat.

CITEŞTE ŞI VIOREL HREBENCIUC, audiat la DNA în Dosarul CNA

Viorel Hrebenciuc a fost pus sub urmărire penală după ce ar fi intervenit pe lângă membri ai CNA în favoarea lui Gheorghe Ştefan Pinalty, cu scopul obţinerii licenţei pentru postul Giga TV.

La ieşirea de la DNA, Hrebenciuc a spus că este „o victimă colaterală” în cazul plângerii depuse de Liliana Mincă, deputat PPDD.

Sunt o victimă colaterală. Mi s-a adus la cunoştinţă fatul că sunt suspect în această cauză, am luat cunoştinţă de acest lucru”, a declarat Hrebenciuc.

Întrebat dacă acuzaţiile au legătură cu o presupusă intervenţie a sa în favoarea lui Pinalty, Hrebenciuc a răspuns: „Nu pot să dau amănunte din dosar. Oricum sunteţi bine informaţi.”

Întrebat care este acuzaţia care i se aduce, Hrebenciuc a făcut trimitere la Legea 78/2000 art.13.  Chestia asta cu marele Hrebenciuc este foarte multă legendă (…) Nu prea corespunde adevărului”, a adăugat deputatul PSD.

De asemenea, el a spus că nu îi este teamă de nimic pentru că ştie ce a făcut şi mai ales ceea ce nu a făcut.

Viorel Hrebenciuc a venit, joi dimineaţă, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat în dosarul legat de presupuse intervenţii la CNA în favoarea primarului Gheorghe Ştefan, cu scopul obţinerii licenţei pentru un post TV.

Deputatul PSD a declarat, la sosirea la DNA, că nu ştie în ce calitate a fost chemat şi că a fost informat despre audiere prin telefon.

Întrebat dacă crede că va fi sub acuzare, Hrebenciuc a răspuns: „Doar procurorul de caz decide, dar nu văd nici un motiv să se întâmple acest lucru.”

Hrebenciuc a negat din nou că ar fi s-ar fi folosit de influenţa politicăpe acre o are pentru a obţine în favoarea cuiva avantaje de la CNA, dar şi că ar fi intervenit pentru Gheorghe Ştefan Pinalty : „Asta este o prostie.”

CITEŞTE ŞI Laura Georgescu, şefa CNA, audiată la DNA

Viorel Hrebenciuc a fost audiat prima dată în dosarul în care PP-DD a făcut plângere penală împotriva preşedintelui CNA, Laura Georgescu, la data de 25 iulie.

La acel moment, Hrebenciuc relata că a dat o declaraţie de martor, în care le-a relatat anchetatorilor despre relaţia instituţională dintre Parlament şi Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Întrebat dacă în Parlament s-a intervenit la CNA în favoarea unei televiziuni, Hrebenciuc spunea: ‘Nu ştiu de aşa ceva’.  Ştiţi foarte bine că CNA are 11 membri: 3 din partea Senatului, 3 din partea Camerei, 3 din partea Guvernului şi 2 din partea Preşedinţiei. Din ce ştiu, Laura Georgescu e numită de Guvern. Nu aveam ce să discutăm la Parlament‘, a adăugat Hrebenciuc, potrivit Agerpres.

Deputatul PPDD Liliana Mincă, membru al Comisiei pentru cultură, a depus o plângerea în luna iulie la adresa Laurei Georgescu, după ce în presă au fost difuzate înregistrări audio în care şefa CNA foloseşte un limbaj licenţios şi face referire la anumite practici, pentru obţinerea de sponsorizări cu logistică în favoarea Consiliului. Plângerea are ca obiect infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă.

În plângere sunt menţionate şi fragmente din înregistrările cu Laura Georgescu, în care aceasta face referire la o posibilă sponsorizare sau donaţie a unor laptopuri pentru Consiliu.

În acest dosar, la DNA au fost audiaţi, miercuri şi joi, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Laura Georgescu, şi mai mulţi membri ai CNA.