Legea insolvenţei persoanelor fizice este soluția pentru debitorii de bună-credinţă, aflaţi în imposibilitatea plăţii datoriilor, este de părere deputatul PSD Ana…
Senatul a respins marţi iniţiativa legislativă privind modificarea şi completarea legii Poliţiei Locale, în sensul extinderii competenţei poliţiştilor locali, transmite…
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor în cazul lui Mihnea Constantin Nicolaescu, procuror la…
Preşedintele Forţa Civică, Mihai-Răzvan Ungureanu, a criticat marţi creşterea accizei la carburanţi, susţinând că această taxă nu are nicio justificare.