Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să solicite RCS&RDS să respecte legislaţia audiovizualului în privinţa scoaterii din grilă…
Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat marţi că interpretează declaraţia preşedintelui Comisiei Europene privind aderarea României la Schengen…
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că România a pierdut 10 ani în pregătirea tinerilor, prin desfiinţarea liceelor profesionale, acuzându-l…
Atacantul Ionel Dănciulescu şi-a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, retragerea din activitatea fotbalistică, el urmând să fie noul team-manager…
Şeful statului consideră că afirmaţia preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, privind accesul României în Schengen a fost citită greşit,…
Obiectivele Tarom pentru perioada următoare vizeaază schimbarea flotei şi creşterea numărului curselor interne şi regionale, a declarat marţi ministrul Transporturilor,…
Cursa internă din PDL pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale este o "pseudocompetiţie" organizată în favoarea lui Cătălin Predoiu, scrie…
Proiectul "Socks for life" este lansat în România cu ocazia Zilei Internaționale a Prematuritățiiși își propune să aducă în atenția opiniei publice prematuritatea, ca fenomen alarmant…
Transportatorii rutieri ameninţă cu proteste în decembrie, dacă Ministerul Transporturilor nu găseşte soluţii de rezolvare a problemelor privind infrastructura rutieră,…
Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 494.462 lei (aproximativ 111.616 euro), între averea…