Şeful Camerei de Comerţ Bucureşti, Sorin Dimitriu, consilierul acestuia, Gabriela Dumitriu, şi directorul general al instituţiei, Gabriel Mihuţ, vor fi…
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu s-ar fi arătat nemulţumit, la întâlnirea cu reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale, că în presă au apărut articole…
Trei sferturi dintre agenţii economici care comercializează produse alimentare specifice Paştelui au fost găsiţi cu nereguli, inspectorii dispunând retragerea de…
O companie americană pretinde că are remediul împotriva mahmurelii. "Hangover heaven" este unitatea mobilă care se deplasează la domiciliul petrecăreţului…
Frenezia activităţii neobosite în domeniul reglementărilor privind binele comunitar al înaltelor foruri europene dă o lovitură grea coafezelor. Ele nu…
Peste 70% din agenţii economici care comercializează peşte, verificaţi de inspectorii pentru protecţia consumatorilor, încălcau prevederile legale, unii dintre ei…
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a transmis reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale, invitaţi la Guvern, că are nevoie de ajutorul lor pentru asigurarea…