Partidul Social Democrat se află într-un moment de cotitură, consideră vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice,…
Starul lui Manchester United, Marouane Fellaini, este implicat, în această perioadă, într-un scandal de proporţii. Semifinalist la Cupa Mondială, Fellaini…
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat miercuri că monitorizează permanent modul în care operatorii de…
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, este un negociator dur, a admis marţi preşedintele american Donald Trump, evocând o întâlnire avută…
MAI proune modificarea legii pentru polițiști. Oficialii ministerului condus de Carmen Dan au primit acceptul sindicatelor pentru îmbunătățirea legislației privind…
Preşedintele Klaus Iohannis a arătat, miercuri, în cadrul unei declaraţii de presă comune, susţinute la Palatul Cotroceni, alături de vicepreşedintele…