Fotografa australiană Jasmine Carey, o pasionată a fotografiei subacvatice, este marea câştigătoare a competiţiei HIPA. Fotografia care a câştigat marele…
Jandarmii din Harghita au intervenit, în minivacanţa de Rusalii, în cinci situaţii pentru îndepărtarea urşilor din zonele locuite, prezenţa animalelor…
Senatorul Teodor Meleșcanu s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) și devine astfel primul senator al formațiunii politice, potrivit stiripesurse.ro.
Din cauza măsurilor legislative din domeniul fiscal, implementate de Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru a reduce…
Pictorul şi sculptorul mexican abstract Manuel Felguerez, reprezentant al unei generaţii care s-a distanţat de viziunea naţionalistă a muralismului mexican,…
Academia de Studii Economice din București, liderul învățământului superior economic și de administrație publică din România și Europa de Sud-Est, universitatea cu…