Ministerul Educației și Cercetării monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată…
Prim-vicepreședintele PSD, fostul premier, Sorin Grindeanu, a prezentat programul de guvernare cu care PSD merge spre alegerile parlamentare din decembrie.
Credinciosii ortodocsi o praznuiesc in fiecare an, pe 14 octombrie, pe Sfanta Parascheva. De Cuvioasa Parascheva (sau Sfanta Paraschiva), ocrotitoarea…
Tratamentul care i-a fost administrat preşedintelui american Donald Trump pentru noul coronavirus (COVID-19) va fi testat şi în România. Institutul Matei…
Primele imagini din lungmetrajul documentar „Francesco”, despre Suveranul Pontif, au fost lansate cu două săptămâni înainte de premiera mondială, programată…
Curtea Constituţională dezbate miercuri obiecţia PNL legată de modificarea Legii privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive şi sesizarea formulată de…
Un microbuz care transporta muncitori s-a răsturnat, în această dimineaţă, pe DN1 Ploieşti-Câmpina, în dreptul localităţii Movila Vulpii, judeţul Prahova.…